

Handbalul este un sport competitiv care necesită coordonare perfectă între jucători, rapiditate, gândire strategică şi forţă. În mod opus fotbalului, jucătorii pot atinge mingea cu mâinile şi cu restul corpului în afară de picioare. Viteza este deosebit de importantă în această disciplină sportivă, iar regulile sunt foarte stricte pentru a evita o confruntare uneori dură între adversari.
Acest sport este foarte agreat şi des practicat în România, chiar şi la nivel şcolar. SC Inter Sport SRL oferă porţi, mingi, echipament pentru competiţii şi antrenamente, suprafeţe de joc, toate conform reglementărilor IHF. Experienţa noastră în domeniu este pusă la dispoziţia dumneavoastră pentru a obţine rezultate de performanţă.